Gol imens

Am stat in fata acestui laptop mai bine de 3 ore incercand sa scriu ceva. Am tot scris si sters tot felul de fraze si fragmente, doar ca nu reuseam sa le duc pana la capat. 

In cele din urma, m-am decis sa scriu despre aceasta "stare".

De fiecare data cand am scris si postat ceva, am facut-o pentru simplul fapt ca asta simteam, asa credeam ca este corect. 

Asa facem toti, nu? In momentul in care simtim ceva (fericire, iubire, tristete), vrem ca toti sa afle. Dar cand nu simtim nimic? Ce facem atunci? Lasam un mare gol in urma noastra, asta facem. 

Am incercat mereu sa traiesc in asa fel incat, cand ies din viata cuiva, sa las un gol care nu mai poate fi umplut. O amintire ce nu va putea fi uitata. O parere de rau ca lucrurile nu mai sunt ca inainte. 

Dar ce sa fac daca nu am ce impartasi? Daca nu am cum sa fac ceea ce mi-am propus? Oare nu las asa un gol mult mai mare? Mai ales ca stiu ca as fi putut face mai mult, dar nu am reusit?

Atat de mica

Pe la 15-16 ani aveam impresia ca lumea e a mea si ca stiu totul. Nimeni nu se putea contrazice cu mine. Eram zmeul zmeilor.

Apoi, an dupa an, am inteles cat de mica si nestiutoare sunt.. cat de mare e lumea in care traiam.

Am inteles ca nu toti oamenii sunt la fel. Stiu, suna ridicol. Stiam ca sunt diferiti, dar nu stiam ca unii pot recurge la fel si fel de tertipuri pentru a dobandi ce isi doresc. Nu stiam ca nu toti au o inima de aur. 

Am inteles ca viata, de cele mai multe ori, atunci cand ne ia ceva, ne va da inzecit mai bun. 

Am invatat, poate prea tarziu, ca ar trebui sa ne iubim pe noi insine. "Daca nu o facem noi, atunci cine?"

Am invatat ca trebuie sa ascult si sa vorbesc mereu din inima. Doar asa vor aparea cei mai frumosi oameni in viata ta.

Toate se intorc impotriva ta. Mai devreme sau mai tarziu. Asadar, fa in asa fel incat sa fii rasplatit numai cu fericire si bogatie sufleteasca.