Te iert, dragule!

Te iert, dragule. 

Ce altceva as putea sa fac? Prea te-am iubit. Prea te-am adorat. Prea te-am vrut.

Te-am iertat de multe ori, stiu. Te-am iertat crezand in noi. Nu stiam ca ce faceam avea sa ma doboare. Te-am iertat

Te-am iertat chiar si atunci cand am vazut ca ma lasi in urma. Ca uiti de mine si de iubirea ce ti-o purtam. Te-am iertat. 

Te-am iertat pentru momentele in care aveam nevoie de tine si tu nu erai. Am crezut ca totusi esti, macar cu sufletul. Te-am iertat.

Te-am iertat cand am vazut ca ne distantam. Am crezut ca e doar o faza. Te-am iertat.

Te-am iertat cand te-am asteptat o zi intreaga si nu ai mai venit. Ti-am crezut povestile. Te-am iertat.

Eu? Eu te-am iertat de fiecare data. Si o fac si acum. 

Te iert ca nu mi-ai oferit dragostea ce o promiteai. Te iert ca in cele din urma nu mai fac parte din viata ta.

Ce as putea sa fac? Te iert, altfel sufletul meu ar avea de suferit. Si nu vrea asta. E tot ce am mai pur. Il pazesc mai bine ca pe orice. Stiu ca el imi va fi alaturi cand oamenii ca tine vor pleca.

Iti multumeste. Iti multumesc.

Iti multumeste, dragule. Iti multumeste ca nu ai stiut sa ma iubesti si sa ma pretuiesti cand m-ai avut. Iti multumeste ca m-ai pierdut fara motiv. Iti multumeste ca nu ai fost demn de iubirea ce ti-o purtam. 

El, spre deosebire de tine stie ce sa spuna, cum sa spuna, dar mai ales sa ma iubeasca. Stie ca fiecare lucru pe care il rostesc, il rostesc pentru noi. Pentru binele lui. Pentru binele meu. Pentru binele nostru.

Stie ca daca iubesc, o fac cu tot sufletul. Stie ca daca l-am ales pe el, doar el e in viata, gandurile si inima mea. Stie ca ii voi oferi totul si inca putin. 

Nu iti multumeste doar el, ci si eu. Iti multumesc ca mi-ai dat sansa sa cunosc adevarata iubire. Sa vad cum e sa te simti iubit, dorit, si, cel mai important, am simtit fericirea. O fericire pe care nu am mai simtit-o de mult. Sau, mai exact, de cand imi erai alaturi.

Cu si despre INSELAT

Hmm.. M-am tot gandit si razgandit cum ar trebui sa incep. Adevarul este ca pentru un asemenea subiect nu exista formulare de inceput. 

Recent, mi s-a spus ca traiesc in basme datorita faptului ca eu consider ca un barbat nu merita atat de mult incat sa aiba doua femei langa el. Ce m-a socat si mai tare? Acel lucru mi-a fost spus de catre o fata.

Pai, hai sa luam lucrurile de la inceput. 

Din moment ce ai ales o persoana in viata ta, datoria ta ar trebui sa fie cea de a aduce cat mai multa fericire, iubire si liniste in viata acelei persoane. Trebuie sa ii demonstrezi ca nimeni altcineva nu o poate dori sau iubi mai mult ca tine. 

Daca nu esti dispus sa dai totul, de ce te-ai mai "angajat" sa faci asta? De ce ai mai promis luna si stelele? De ce atat teatru?

Tudor Musatescu a spus ca "In viata, joaca teatru doar cei care n-au niciun rol". Cred ca acest lucru se potriveste manusa celor ce aleg aceasta cale.

Mi se pare de-a dreptul trist faptul ca o persoana accepta sa i se ofere dragoste pe jumatate. Daca omul de langa tine te-ar iubi, nici nu i-ar trece prin minte sa faca asta. 

Mi s-a mai spus si ca "nu conteaza la cate se duce, tot acasa vine. Asa imi demonstreaza ca pe mine ma respecta si cu mine isi va face casa!". Poate nu stiu eu bine definitia respectului sau a relatiei, dar cred ca ele se imbina perfect. Iar daca un om te respecta suficient de mult, nu te va minti niciodata. Nu cu asa ceva. Cat despre casa? Imagineaza-ti ca ajungi sa-ti intemeiezi o familie cu omul ala. Sa aveti copii si o casa. Ce crezi ca il va opri? De ce crezi ca nu va continua cu vechile obiceiuri?

Da, traiesc in basme! Nu, nu voi renunta la basmele mele! Stiu ca acolo, undeva, cuiva ii voi fi suficienta! Stiu ca basmele in care traiesc vor prinde viata!